Skip to main content
Articole

EDENRED și-a mobilizat cei 8.500 de angajați din 46 de țări în sprijinul comunităților locale

Miercuri, 19 iunie 2019, cei 8.500 de angajați ai Edenred din 46 de țări și-au petrecut orele de lucru în sprijinul comunităților locale, marcând împreună o zi specială: Ideal Day.

Această zi, dedicată în Edenred actiunilor de solidaritate în comunități locale, a fost creată în 2017 și pune în practică cele trei direcții de responsabilitate socială ale Grupului: Ideal People, care vizează îmbunătățirea calității vieții; Ideal Planet, dedicată conservării mediului; și Ideal Progress, concepută pentru inițiative comerciale cu componente sociale.

În România, peste 30 de voluntari Edenred au sprijinit centrul socio-medical HOSPICE Casa Speranței din Adunaţii Copăceni, cu actiuni de igienizare în cele două clădiri dedicate taberelor de vară pentru copiii diagnosticați cu cancer.

Voluntarii Edenred, parteneri de 6 ani ai HOSPICE Casa Sperantei, au participat la acțiunile de pregătire, zugrăvire și mici reparații necesare înainte de începutul taberelor, la care participă anual peste 250 de copii şi însoţitori.

Anul acesta am participat pentru a treia oară consecutiv la Ideal Day, o zi dedicată faptelor bune. Am lăsat deoparte sarcinile de la birou și ne-am mutat la Adunații Copăceni pentru a da o mână de ajutor prietenilor noștri de la HOSPICE Casa Speranței. Împreună am aspirat paturile, șters praful, spălat geamurile, spălat podele, îngrijit și împrospătat spațiul verde al centrului. Ne sunt dragi cei de la HOSPICE, ne știm de ani de zile și ne bucurăm că le putem fi alături cu fiecare ocazie”, spune Ioana Stroica, Integrated Marketing Strategist @ Edenred România, voluntar Ideal Day.

Mai mult decât atât, în fiecare an suntem parte din echipa HOSPICE, atât la Bucharest Half  Marathon, cât și la Bucharest Marathon”, adaugă Irina Minoiu, IT Project Manager @ Edenred Digital Center și alergător Team HOSPICE de 6 ani.

De-a lungul timpului, echipa Edenred a plantat sute de copaci, a sprijinit numeroase proiecte sociale și s-a implicat în acțiuni pentru comunități, pentru copii și familii defavorizate, pentru persoane afectate de calamități naturale. De asemenea, încurajăm angajații să adopte obiceiuri de alimentație sănătoasă și suntem mândri că reușim să ne lăsăm amprenta prin programul FOOD - «Hai la 1 la masă». Pe lângă bucuria și mândria de a face un lucru cu impact în comunitatea în care trăim, astfel de acțiuni ne fac mai uniti ca echipă.”, declară Dana Sîntejudean, General Manager Edenred România & Moldova.

 

Lansată în 2017, Ideal Day le asigură angajaților Edenred posibilitatea de a efectua acte de solidaritate și voluntariat în timpul programului lor de lucru. În total, angajații Edenred din 46 de țări au derulat aproape 191 de astfel de inițiative pe 19 iunie 2019:  în Mexic, voluntarii au ajutat pui de țestoase nou-născuți să ajungă în mare; în Malaezia și-au petrecut ziua în compania orfanilor și a persoanelor în vârstă, luând masa împreună; în Franța, au reciclat grămezi de compost și au consiliat tineri antreprenori proveniți din zone urbane defavorizate, zeci de inițiative mai mari sau mai mici.

În 2018, aproape 8.000 de angajați și parteneri ai Edenred au fost implicați în aproximativ 60 de astfel de inițiative: au construit o grădină sustenabilă într-un centru pentru copiii defavorizați în Chile, au servit mese și au colectat  îmbrăcăminte pentru persoane fără adăpost și refugiați în Liban, au plantat copaci în Taiwan, au sprijinit tinere din zone urbane defavorizate în Franța, au renovat un centru pentru refugiați în Austria, cumulând mii de ore de lucru dedicate faptelor bune în comunități locale.

image

Încă nu oferi carduri de masă angajaților tăi? Solicită o ofertă personalizată pe nevoile afacerii tale

Solicită oferta

Sau discută direct cu un consultant financiar Edenred pentru a primi mai rapid o ofertă personalizată.

Contactează-ne