București, 19 noiembrie 2024 – CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic ce are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri și de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.
Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 60 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.
Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.
Acest parteneriat se aliniază campaniei lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.
Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre contribuția lor la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor, despre modul în care antreprenorii le pot folosi pentru a atrage și reține talente, dar și despre soluții pentru optimizarea costurilor în cadrul companiilor.
„Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.
Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.
Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR. În acest scop, Edenred redirecționează anual o parte din impozitul pe profit către cauze de responsabilitate socială.
„Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.
Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.
***
Despre CECCAR
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cu o istorie de peste 100 de ani, este singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. CECCAR este cel mai mare organism profesional din Sud-Estul Europei, reprezentând peste 47.000 de membri experți contabili și contabili autorizați.
Cu reprezentare în fiecare județ al țării, inclusiv în Municipiul București, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).
Pentru mai multe informații accesați www.ceccar.ro și pagina oficială de Facebook https://bit.ly/3FORrAl.
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând peste 60 milioane de utilizatori și peste 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a aproximativ 1 milion de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme de engagement), mobilitate (soluții multy-energy încărcare pentru vehicule electrice, întreținere, taxe de drum și parcare) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de mobilitate prietenoase cu mediul.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good and MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
București, 13 noiembrie 2024 – Edenred, în colaborare cu Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), lansează „Țara lui Mai Bine”, primul proiect național care sprijină și facilitează conectarea producătorilor din România cu restaurante din întreaga țară. Scopul proiectului este de a susține producătorii români să își extindă piața de desfacere și de a încuraja producția produselor și preparatelor locale, promovând un consum sustenabil.
„Țara lui Mai Bine” răspunde unei nevoi tot mai accentuate pe piața locală: încurajarea consumului de produse autohtone și crearea unei conexiuni solide între producători și sectorul HoReCA. Prin intermediul noului proiect, Edenred își continuă misiunea de a promova o alimentație echilibrată, susținând în același timp dezvoltarea economiei și a agriculturii locale. Datele Barometru FOOD 2024, un sondaj realizat de Edenred în 22 țări, inclusiv în România, au arătat creșterea cererii pentru produse locale sănătoase și provocările cu care se confruntă proprietarii de restaurante în a răspunde acestei cerințe, 53% considerând că prepararea meselor sănătoase este mai solicitantă. Cifrele evidențiază și o schimbare semnificativă în preferințele consumatorilor, care, pe lângă dorința de a avea o alimentație mai sănătoasă, își doresc și ingrediente de origine locală. Studiul arată că restaurantele din România răspund acestei cerințe, 70% dintre ele schimbându-și furnizorii pentru a oferi preparate mai sănătoase și produse locale.
În acest context, „Țara lui Mai Bine” joacă un rol esențial, susținând atât cerințele consumatorilor, cât și dezvoltarea economiei locale prin consolidarea legăturii directe între producători și restaurante. Proiectul pune bazele unui sistem funcțional și al unui parteneriat intersectorial care aduce în prim-plan producătorii locali, recunoscând valoarea produselor lor și impactul pozitiv pe care acestea îl au asupra meniurilor sănătoase din restaurante și asupra economiei naționale.
„Edenred este liderul pieței de beneficii extrasalariale pentru angajați și un susținător activ al alimentației sănătoase în rândul românilor. De-a lungul anilor, am observat tot mai clar preferința și nevoia angajaților pentru preparatele echilibrate și sănătoase (82%). %. Această tendință se manifestă în special prin cererea tot mai mare pentru produse locale (58%). Ideea de a dezvolta acest parteneriat între Edenred, producători și restaurante a venit firesc, în linie cu misiunea noastră de a crea conexiuni valoroase pentru a susține comunitatea și economia locală. Împreună cu partenerii noștri, ne-am angajat să promovăm și să susținem consumul de produse locale. Proiectul „Țara lui Mai Bine” creează un cadru favorabil dezvoltării producătorilor locali, facilitând colaborarea acestora cu restaurantele din România. Astfel, contribuim la crearea unei călătorii transformatoare la nivel național, în care agricultura românească aduce pe farfuriile consumatorilor produse sănătoase și de calitate, sprijinind în același timp dezvoltarea unei economii durabile”, a declarat Görkem Oran, Director General, Edenred România.
„Demersul “Țara lui Mai Bine” este unul în care am crezut din prima clipă, încă de când nu era conturată decât ideea. Dacă este un proiect necesar? Noi credem că este esențial pentru o dezvoltare sănătoasă a industriei, pentru un brand de țară mai puternic, pentru a crește calitatea turismului gastronomic, pentru a deveni o destinație reper și pentru a reconfigura modul în care ne putem sprijini unii pe alții, industria Horeca și producătorii locali. Credem cu tărie că, prin sprijinirea producătorilor locali și conectarea lor mai bună cu restaurantele, putem contribui în crearea acelui diferențiator care dă valoare unei experiențe și care face ca o masă în oraș să însemne mai mult decât relaxare, distracție și gust bun. Să însemne toate acestea dar și o identitate gastronomică mai vizibilă, creștere economică, creativitate în bucătărie, autenticitate în rețete, o curiozitate mai mare a consumatorilor, calitate mai bună și o imagine mai bună per ansamblu. ”, a adăugat Radu Savopol, Președinte HORA.
„Țara lui Mai Bine”a fost lansat în cadrul unui eveniment desfășurat la restaurant Mesogios Seafood Primăverii și este un proiect național pe termen lung care își va extinde misiunea prin crearea unei platforme online ce va conecta producători locali, asociații și food hub-uri cu restaurante. Aceasta va deveni un punct de întâlnire pentru toți cei care doresc să contribuie la dezvoltarea unei industrii alimentare sustenabile, punând pe mesele românilor preparate sănătoase și cu gust autentic, promovând astfel consumul local responsabil. Platforma va oferi o oportunitate unică de colaborare directă între actorii din domeniu, facilitând schimbul de resurse, idei și soluții inovatoare, sprijinind dezvoltarea unei rețele eficiente și funcționale între producători și restaurante.
Mai multe detalii pot fi regăsite pe site-ul www.taraluimaibine.ro
***
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând peste 60 milioane de utilizatori și peste 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a aproximativ 1 milion de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme de engagement), mobilitate (soluții multy-energy încărcare pentru vehicule electrice, întreținere, taxe de drum și parcare) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de mobilitate prietenoase cu mediul.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good and MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Despre HORA
HORA, Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti, având misiunea de a susţine şi de a promova interesele şi valorile comune ale membrilor săi pe plan naţional şi internaţional. Organizaţia numără peste 100 de membri şi îşi propune să redefinească industria ospitalităţii româneşti pe coordonatele etice, economice şi culturale pe care le merită.
Contact de presă Edenred România
Raluca Ionescu
Media Associate
M. 0742.278.898
Brașov, 5 noiembrie 2024 – Edenred România, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Selgros România, a organizat primul atelier de educație nutrițională destinat bucătarilor din instituțiile de învățământ cu cantină din Brașov. Evenimentul a fost găzduit de Selgros, partener care se implică activ în proiecte dedicate educației în domeniul gastronomiei, și a reunit 50 de bucătari din școlile și grădinițele de stat și private din județ în Centrul Gastronomic Selgros Brașov, cu scopul de a îmbunătăți capacitatea acestora de a oferi mese calde, gustoase, dar și optim echilibrate nutrițional pentru elevi.
Ce-a de a treia serie de ateliere pentru bucătari reprezintă o reînnoire a angajamentului pentru susținerea pe termen lung a alimentației sănătoase în unitățile școlare, fiind o inițiativă integrată în proiectul național Masă și Clasă, dezvoltat de Edenred, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Asociația pentru Valori în Educație (AVE). Proiectul, lansat în 2023, urmărește instruirea bucătarilor și îmbunătățirea calității meselor oferite elevilor cu scopul de a conduce la un impact semnificativ în sănătatea, performanța școlară și integrarea socială echitabilă a copiilor. Până în prezent, proiectul Masă și Clasă a reunit 150 de bucătari în cadrul atelierelor organizate în diferite orașe din țară pentru formarea lor în principiile unei alimentații sănătoase și atractive pentru copii.
Atelierul de educație nutrițională s-a desfășurat pe baza suportului de curs „Ghidul Alimentației Sănătoase în Școli și Grădinițe”, evenimentul marcând, totodată, lansarea celui de al doilea volum al ghidului. Ghidul este rezultatul unei ample colaborări între specialiști cu renume în nutriție, medici și chefi bucătari. Primul volum cuprinde 50 de rețete dedicate cantinelor școlare, cu accent pe multiculturalitatea gusturilor, iar cel de al doilea conține 60 de rețete de prânz complet, care integrează preponderent produse locale de sezon și ușor accesibile. Rețetele sunt realizate pe categorii de vârstă și documentate științific cu anchete nutriționale, putând fi adoptate atât de cantinele școlare, cât și de companiile furnizoare de catering pentru unitățile de învățământ. Ambele volume sunt avizate de către medici specializați în nutriție și pot fi accesate gratuit, online, de toate unitățile de învățământ din România.
„Potrivit atlasului din 2024 al Federației Mondiale împotriva Obezității, se preconizează că aproximativ 48% dintre copiii din România, cu vârsta cuprinsă între 5-19 ani, vor fi obezi sau supraponderali în 2035, în comparație cu anul 2020, când rata înregistrată a fost de 29%. Obezitatea infantilă reprezintă una dintre cele mai grave probleme de sănătate ale secolului și este important să creștem gradul de conștientizare privind necesitatea unei alimentații sănătoase pentru copii. Întrucât mediul educațional este unul transformativ, prin inițiativele create în cadrul programului Masă și Clasă ne dorim să susținem aplicabil, cu acțiuni și materiale puse la dispoziția școlilor din România în mod gratuit, adoptarea unei nutriții sănătoase, astfel încât să facilităm accesul elevilor la mese echilibrate”, a declarat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România.
„Ghidul Alimentației Sănătoase reprezintă un pas important în sprijinirea unui stil de viață echilibrat pentru copiii din școli și grădinițe. Ca organizație dedicată educației de calitate, suntem conștienți de impactul pe care o nutriție echilibrată îl are asupra dezvoltării fizice și cognitive a copiilor și înțelegem responsabilitatea noastră de a promova obiceiuri alimentare sănătoase încă din primii ani de viață a preșcolarilor și elevilor. Prin rețete variate și informații adaptate, dorim să inspirăm unitățile de învățământ să adopte opțiuni nutritive, transformând fiecare masă într-o oportunitate de creștere și învățare sănătoasă.”, a adăugat Christian Comşa, Preşedinte ASP.
Edenred și Asociația Școlilor Particulare își întăresc inițiativa de susținere a alimentației sănătoase în școlile din România prin concursul „Masă și Clasă – Ghidul Alimentației Sănătoase în Școli și Grădinițe"
În perioada 6 noiembrie – 22 februarie 2025, unitățile de învățământ care pregătesc în cantinele proprii mese calde pentru preșcolari și elevi sunt invitate să intre în competiție, să își demonstreze abilitățile și să arate impactul pozitiv pe care îl creează prin meniurile realizate cu ajutorul Ghidului Alimentației Sănătoase. Toate școlile și grădinițele înscrise au oportunitatea de a primi recunoaștere, pe site-ul oficial al proiectului, ca promotoare ale unei nutriții echilibrate pentru copii și de a câștiga echipamente cu care să-și doteze cantinele: mașini de curățat cartofi (capacitate de 10 kg/h), mașini de tăiat legume (cu 5 discuri și capacitate de 300 kg/h) sau premiul cel mare, care constă într-o mașină profesională de gătit pe gaz, cu 4 arzătoare și cuptor static pe gaz. Regulamentul integral poate fi consultat online pe site-ul https://www.asp-romania.ro/proiectul-masa-si-clasa-ghidul-alimentatiei-sanatoase-in-scoli-si-gradinite/
Proiectul „Masă și Clasă” inițiat de Edenred România, alături de Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Asociația pentru Valori în Educație (AVE), este inspirat de FOOD (Fighting Obesity through Offer & Demand), proiect european public-privat de susținere a obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul angajaților și, în plan național, a elevilor din școli și grădinițe, fiind lansat și coordonat de Edenred în 10 țări UE.
***
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând peste 60 milioane de utilizatori și peste 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a aproximativ 1 milion de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme de engagement), mobilitate (soluții multy-energy încărcare pentru vehicule electrice, întreținere, taxe de drum și parcare) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de mobilitate prietenoase cu mediul.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good and MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Despre ASP
Asociația Școlilor Particulare (ASP) este structura asociativă reprezentativă la nivel național a unităților particulare de învățământ, cu un total de 360 membri, grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee, înființată în anul 2020 pentru a reprezenta și sprijini unitățile de învățământ preuniversitar cu finanțare privată din România. ASP promovează standarde ridicate de calitate în educație și susține colaborarea și schimbul de bune practici între unitățile de învățământ preuniversitar. ASP are ca obiectiv principal creșterea performanței și sustenabilității școlilor din România pentru a asigura copiilor experiențe de învățare bazate pe performanță academică și pe dezvoltarea abilităților și competențelor pentru viață. (www.asp-romania.ro)
București, 16 octombrie 2024 – Cu ocazia Zilei Internaționale a Alimentației , United Way România alături de Edenred și Kaufland România pornesc motoarele caravanei educaționale NutriCOOLtura pe drumul spre dezvoltarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul elevilor din România. Prin intermediul lecturii, proiectul aduce în cadrul școlilor soluții și materiale gratuite care contribuie la sănătatea și educația copiilor.
Conform cifrelor prezentate de Institutul Național de Statistică în 2021, din totalul populaţiei României, cu vârste de cel puțin 15 ani, doar 8,4% urmează un regim alimentar corespunzător. În același timp, potrivit Testelor PISA 2023, 42% dintre elevii de 15 ani din România se situează sub nivelul de bază în privința competențelor, aferent nivelului de analfabetism funcțional.
Din dorința de a impulsiona o schimbare benefică în alegerile alimentare ale elevilor, dar și în gândirea critică, competențele de literație și abilitățile socio-emoționale, Edenred și Kaufland România au creat un parteneriat cu Fundația United Way România, care de 20 de ani desfășoară proiecte de educație pentru copiii din medii defavorizate din România. Caravana educațională NutriCOOLtura va ajunge în mai multe regiuni ale țării, cu scopul de a oferi acces la educație și resurse de învățare pentru încurajarea și susținerea, într-o manieră prietenoasă și experențială, a alimentației sănătoase în rândul elevilor.
NutriCOOLtura sprijină educația copiilor prin mai multe serii de câte șase povestiri ilustrate dedicate pentru patru grupe de vârstă (cls. 0-I, cls. II-III, cls. IV-V și cls. VI-VIII), cu noțiuni de bază descrise într-un limbaj adecvat vârstei, legate de alimentația sănătoasă. Proiectul, care este susținut și de renumitul psiholog Raluca Anton, asigură workshop-uri pentru profesori și, în premieră, un kit național care va fi disponibil online gratuit pe site-ul www.unitedway.ro. Poveștile și materialele dedicate profesorilor și părinților vor putea fi accesate atât pentru formarea de obiceiuri alimentare sănătoase, cât și pentru consolidarea legăturii profesor-elev-părinte în procesul educativ.
„În cadrul Edenred, ne-am angajat de-a lungul anilor să sprijinim alimentația sănătoasă în rândul românilor prin inițierea și dezvoltarea de proiecte și programe inovatoare. Datele din 2022 ale Organizației Mondiale a Sănătății arată un context îngrijorător, care necesită acțiuni constante pentru a fi îmbunătățit. Aproximativ 30% dintre copiii români cu vârste cuprinse între 7-9 ani sunt supraponderali, iar între 15% și 20% dintre ei sunt obezi. Proiectul NutriCOOLtura este esențial în contextul provocărilor actuale, iar prin intermediul acestui parteneriat, ne dorim să furnizăm materialele educaționale necesare, în mod gratuit și să inspirăm elevii să adopte o abordare conștientă și corectă față de alimentație, contribuind astfel la formarea unor obiceiuri sănătoase care să-i însoțească pe parcursul întregii vieți.", a declarat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România.
„Noi, la Kaufland, credem că toți copiii au dreptul la o alimentație sănătoasă, de aceea investim anual în programe naționale de educație și conștientizare, cum este NutriCOOLtura, care contribuie la adoptarea unui stil de viață sănătos. Pentru a face totul mai distractiv, caravana NutriCOOLtura va fi însoțită prin țară și de Akademia Kinderland, o școală mobilă pe roți unde copiii învață prin joacă noțiunile de bază despre alimente și cum să se hrănească.”, a adăugat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
„La United Way abordăm problema educației în mod integrat, prin lucrul nu doar cu elevii, ci și cu rețeaua lor de suport – cadrele didactice și părinții. Mai mult, considerăm că școala este mediul în care copiii adună nu doar cunoștințe, ci și deprinderi de viață. În acest context, proiectul NutriCOOLtura, dezvoltat de United Way, prin poveștile despre viață echilibrată, abordează două probleme presante: cea a nutriției deficitare și cea a analfabetismului funcțional. Suntem recunoscători Edenred și Kaufland România pentru susținerea generoasă și prin efortul comun vom duce acest proiect în cât mai multe colțuri ale țării.” – Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
Primul popas al caravanei va fi în școlile din zone defavorizate din București- Ilfov, Timiș și Cluj, unde voluntarii Edenred și Kaufland, alături de cadrele didactice, vor desfășura activități interactive cu copiii, pe baza poveștilor special create pentru ei în cadrul proiectului. Caravana NutriCOOLtura va fi însoțită de Akademia Kinderland, școala mobilă care oferă o experiență antrenantă de joc educativ, plin de ghicitori și mistere, în primul escape room pe tema nutriției, dezvoltat de Asociația Plan B. Akademia Kinderland este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani și va staționa în parcările magazinelor Kaufland, în intervalul 09:00-13:00, iar accesul este gratuit.
Programul Akademia Kinderland:
15-17 octombrie – Kaufland Ferentari (Calea Ferentari nr. 62, Sector 5, București);
21-22 octombrie – Kaufland Timișoara Vidrighin (Strada Chimiștilor nr. 5-9, Timișoara);
24-25 octombrie – Kaufland Cluj Mănăștur (Strada Câmpului nr. 9-19, Cluj-Napoca).
***
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând peste 60 milioane de utilizatori și peste 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a aproape 1 milion de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme de engagement), mobilitate (soluții multy-energy încărcare pentru vehicule electrice, întreținere, taxe de drum și parcare) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de mobilitate prietenoase cu mediul.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good and MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 182 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
Despre United Way România
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate - ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari - să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 13.000 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.700 de donatori individuali, 41 de donatori majori și peste 100 de companii.
Vara asta, la Edenred România, am găzduit un stagiu de practică pentru studenţii care şi-au dorit să ia contact cu mediul corporate şi să înveţe responsabilităţile unui job. Timp de o lună, aceştia au avut parte de o experienţă de învăţare şi lucru alături de specialiştii din cadrul Edenred România.
Ne-am dorit ca prin experienţa întregului program Student Experience@Edenred, Teodora şi Cătălin (studenţii recrutaţi în program) să simtă vibe-ul Edenred. Şi, ne bucurăm că am reuşit! 😊
Întreaga experienţă a depăşit aşteptările studenţilor. O spun chiar ei, recunoscători pentru oamenii Edenred pe care i-au întâlnit, pentru cât de repede s-au integrat în echipă şi pentru toate lucrurile noi descoperite.
Am gândit pentru studenţi un program de onboarding adaptat cunoştinţelor şi abilităţilor lor, astfel încât să se familiarizeze cu structura organizaţională a companiei, să înţeleagă rolul departamentelor şi cum colaborează colegii din echipe diferite. Studenţii s-au bazat permanent pe sprijinul tutorilor lor, iar acest lucru i-a ajutat să se integreze uşor în echipă.
Mi-am dorit să descopar cât mai mult din mediul unei companii, să învăţ lucruri noi, să mă dezvolt şi să am oportunitatea să descopăr ce mi-ar plăcea să fac, cel puţin în viitorul apropiat. Întregul stagiu de practică a fost peste aşteptări. Încă din prima zi m-am integrat foarte uşor, am fost primită cu zâmbetul pe buze şi am simţit dedicarea şi interesul pe care l-au oferit toţi cei implicaţi, pentru a avea parte de cel mai bun stagiu de practică. Până acum, aici am simţit că m-am integrat cel mai rapid.
Aşteptările mele, atunci când am aplicat la stagiul de practică din cadrul Edenred România, vizau buna desfăşurare a stagiului de practică şi oportunitatea de a acumula informaţii şi idei noi. Sunt bucuros că întreaga experienţă a întrecut cu mult aşteptările mele. Lumea din Edenred este foarte deschisă. Am fost implicat în diverse activităţi şi de fiecare dată când am avut vreo nelămurire mi s-a explicat totul pas cu pas. Pe lângă asta, toţi cei cu care am avut de-a face au fost dornici să mă cunoască, creându-se un mediu foarte plăcut şi prietenos de lucru.
Cătălin Trandafir, student la Facultatea de Management (ASE)
După 4 săptămâni de practică, studenţii şi-au încheiat stagiul având o imagine mai clară despre ce înseamnă un mediu de lucru business şi ce oportunităţi de dezvoltare profesională pot accesa pe viitor.
Sunt cu gândul la zâmbetul pe care îl am la terminarea orelor de practică şi recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit, pentru toate lucrurile noi pe care le-am aflat şi învăţat, dar, în acelaşi timp, tristă pentru timpul scurt pe care l-am petrecut aici. În continuare, mai am multe de descoperit, iar această oportunitate a fost binevenită în dezvoltarea mea.
Tinerilor, le-aş spune să exploreze, pentru că Edenred România este un mediu complex, în care orice întrebare sau curiozitate este binevenită. Este o experienţă de neuitat, care te formează şi care contribuie la parcursul profesional al oricărui student.
Recomand programul de practică la Edenred România tuturor celor care doresc să experimenteze mediul de lucru în cadrul unei companii private. Edenred România este printre cele mai serioase şi potrivite societăţi în ceea ce priveşte desfăşurarea şi gestionarea unui stagiu de practică, dar şi în ceea ce priveşte colectivul şi oportunităţile pe care le ai.
La Edenred, credem în potenţialul tinerilor de a creşte, dacă li se oferă sprijinul şi resursele necesare. Iar programul de practică Student Experience @Edenred este modul nostru de a crea conexiuni cu sens cu tinerii care îşi doresc să se dezvolte profesional într-un mediu de business competitiv, aşa cum este Edenred România.
Edenred Românialansează în premieră în România Picnic la Muzeu, în parteneriat cu ArtSafari şi Mastercard. Acțiunea, inspirată de programul FOOD, este o inițiativă menită să ajute la conștientizarea importanței unui „moment de respiro” de calitate. Programul FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand) este cel mai amplu program european, coordonat de Edenred, ce susține obiceiurile alimentare sănătoase ale angajaților și, pe plan național, ale elevilor din școli și grădinițe.
Expoziția temporară inedită, „Picnic la muzeu”, are loc în perioada 27 iunie – 21 iulie, timp în care vizitatorii au ocazia să ia masa în galeria de artă de la Palatul Dacia-România (Str. Lipscani nr. 18-20, București). Pentru o viață sănătoasă, pauza de prânz se ia cu… artă!
„Este cunoscut faptul că arta are un impact profund asupra bunăstării noastre emoționale. Are puterea de a evoca emoții, de a stimula gândirea și de a oferi un mijloc de exprimare care poate fi atât cathartic, cât și terapeutic. Dar poate fi conceptul de wellbeing exprimat prin artă? Prin expoziția temporară Picnic la muzeu, organizată în parteneriat cu Art Safari şi Mastercard, ne propunem tocmai acest lucru – să invităm publicul la reconectare cu sine și cu ceilalți, ilustrând contextul: pauza de prânz. Edenred este un promotor activ al pauzei de prânz și un susținător al obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul angajaților și al generațiilor tinere, angajații de mâine, iar această inițiativă creativă completează workshop-urile, programele și campaniile de informare pe care le derulăm pentru aceștia”, a declarat Lelia Mancaș, Director de Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România.
Ar putea o expoziție de artă să ne influențeze pozitiv obiceiurile alimentare și stilul de viață? Noi spunem: „Categoric DA”! 16 lucrări de artă cu tematică de picnic, inclusiv o creație ce aparține celebrului Salvador Dalí – „Apariția unei fețe și a unei fructiere pe o plajă” („Apparition of Face and Fruit Dish on a Beach”), în variantă cromolitografie, invită publicul să reflecteze asupra impactului pe care-l poate avea pauza și, în special, cea de masă, asupra rutinei cotidiene. Dincolo de o reconectare mai bună cu sine, acest moment din miezul zilei este indispensabil pentru echilibru. Un prânz alături de colegi, prieteni sau colaboratori, departe de calculator, poate reprezenta o sursă de echilibru și poate oferi inspirația creativă de care avem cu toții mare nevoie, indiferent de activitatea pe care o desfășurăm.
Expoziția cuprinde și lucrări ale unor importanți artiști români, precum Francisc Gall, Francisc Șirato, Alexandru Ciucurencu ori Ion Pacea. Vizitatorii care doresc un „Picnic la muzeu” pot comanda mâncare, folosind cardul de masă Edenred, atât la restaurantele din zona ArtSafari, cât și prin platformele de food delivery. Iar masa o pot servi chiar la Palatul Dacia-România.
Ce se întâmplă în cadrul expoziţiei?
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a peste un million de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Despre Mastercard
Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.
Despre Art Safari București:
Art Safari - susținut de BCR, Lidl, Glo, Porsche, Kinder, Schweppes, Brâncoveanu, Beciul Domnesc, Yamaha, Profiart și Voxility - este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Upgraded by George. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 14-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În cele 13 ediții de până acum a înregistrat aprox. 500.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.
Contact presă: press@artsafari.ro
București, 26 iunie 2024. 1.200 de porții de mâncare au fost gătite și distribuite de către angajații voluntari Edenred persoanelor din categorii aflate în dificultate. Inițiativa a fost organizată în cadrul Ideal Day, o zi dedicată acțiunilor de solidaritate în comunitățile locale în care Edenred activează. Ediția din acest an a fost realizată în parteneriat cu Federaţia Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, cu sprijinul Social Food, program al asociaţiei fondate de chef Adrian Hădean, și al Primăriei Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), care a pus la dispoziția voluntarilor cantina socială OMINIS.
„Cea de-a opta ediție Ideal Day ne-a reunit într-o misiune definită de empatie și sprijin. Gătind pentru persoanele mai puțin norocoase decât noi, am avut ocazia să oferim nu doar hrană, ci și un sentiment de apartenență în comunitate și grijă. Această inițiativă întruchipează angajamentul nostru de a aduce o schimbare pozitivă tangibilă în viețile celor care au cea mai mare nevoie, întărind valorile fundamentale de solidaritate și spirit civic care stau la baza eforturilor de responsabilitate socială corporativă ale Edenred. Sunt mândru de implicarea colegilor mei atât pentru această zi, cât și pentru alte acțiuni de voluntariat pe care le organizăm de-a lungul anului la nivel local, precum donații de sânge, acțiuni de plantare sau colectare alimente”, a declarat Görkem Oran, Director General, Edenred România.
„În curând se împlinesc 10 ani de când am început munca și în această direcție: mese calde pentru oameni aflați la nevoie, cursuri de bucătari pentru cei care nu au nicio altă șansă să își câștige existența, acțiuni de conștientizare privind risipa alimentară. Am ales să devenim mai vizibili, pentru că așa putem ajuta mai mulți oameni. De la 1.000 de mese calde/zi la 10.000, la 100.000. Pentru aceasta este nevoie de multe mâini și inimi puse laolaltă și, iată, reușim. Acum prin parteneriatul cu Edenred, mâine prin Kitchen Battle, cel mai mare eveniment caritabil din România, poimâine prin voi, cei care doriți sa propagăm ideea că este ușor să ajuți”, a declarat chef Adrian Hădean.
Peste 120 de angajați Edenred din București, Sfântu Gheorghe și Timişoara au participat la acțiunea de voluntariat. La cantina socială OMINIS, voluntarii Edenred au gătit cu ingrediente puse la dispoziție de către Social Food, Macromex şi Banca pentru Alimente București. Reprezentanţii Social Food au coordonat proiectul, instruirea bucătarilor și detaliile logistice pentru ca porțiile de mâncare să poată fi gătite și livrate - 150 de porții pentru masa de prânz, care au fost servite la cantină, și 850 de porții pentru cină, care au fost livrate. Beneficiarii au fost persoane fără adăpost, persoane marginalizate, copiii lipsiţi de îngrijirea familiei, bătrâni din cămine și alte persoane în dificultate din nouă centre de îngrijire din Bucureşti.
„La Banca pentru Alimente luptăm zilnic pentru a reduce sărăcia și foametea, diminuând risipa alimentară și oferind hranei o nouă valoare. Ne dorim să nu mai existe hrană risipită, în timp ce atât de mulți oameni nu-și pot permite o masă caldă. Tocmai de aceea ne bucurăm când aducem împreună companii, asociații și oameni dornici să schimbe această realitate, pentru că așa dăm naștere unor comunități în care Binele e făcut mai Bine,” a declarat Gabriel Sescu, Președinte Federația Băncilor Pentru Alimente din România - FBAR.
În același timp, angajații voluntari ai Edenred de la punctul de lucru din Sfântu Gheorghe au gătit împreună cu reprezentanţii Băncii Regionale pentru Alimente Braşov, la Asociația Serviciul de Ajutor Maltez, 200 de porţii de mâncare pentru copii din familii în dificultate, aflați în tabără aici. Angajaţii de la Timişoara, alături de Banca Regională pentru Alimente Timişoara, au participat la un atelier de gătit sustenabil alături de copiii din tabăra de vară de la Kuncz.
Ideal Day, ziua faptelor bune
Începând cu 2016, în luna iunie, Edenred sărbătorește Ideal Day, o zi dedicată acțiunilor de solidaritate în comunitățile locale în care compania este prezentă. În această zi, cei peste 12.000 de angajați Edenred, din 45 de țări, au posibilitatea să se implice în acțiuni de voluntariat ce vizează cele trei direcții de responsabilitate socială ale Grupului: Ideal People, ce urmărește îmbunătățirea calității vieții; Ideal Planet, dedicată conservării mediului și Ideal Progress, concepută pentru inițiative comerciale cu componente sociale.
***
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând peste 60 de milioane de utilizatori și mai mult de 2 milioane de comercianți parteneri din 45 de țări prin intermediul a aproape 1 milion de clienți corporativi.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai prietenoase cu mediul și mobilitate sustenabilă.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Contact de presă Edenred România
Roxana Glonț Alexandra Chivu
PR Director Senior PR Manager
M. 0742.220.386 M. 0740.121.532
rglont@golin.ro achivu@golin.ro
50 de bucătari din unități de învățământ publice și private din Timișoara au participat la atelierul din cadrul programului Masă și Clasă găzduit de Selgros Timișoara
Timișoara, 6 iunie 2024 – Edenred România, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Selgros România a organizat la Timișoara primul atelier de educație nutrițională din acest an dedicat bucătarilor din unitățile de învățământ, pentru a-i ajuta să gătească mai sănătos și mai atractiv pentru copii. Evenimentul a avut loc cu participarea a 50 de bucătari de la școlile publice și private din județ și a fost găzduit de Selgros, partener care se implică activ în proiecte dedicate educației în domeniul gastronomiei.
Inițiativa face parte din programul „Masă și clasă”, un model de parteneriat intersectorial Edenred România, Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Asociația pentru Valori în Educație (AVE), lansat în 2023. Programul își propune să sprijine unitățile de învățământ în efortul lor de transformare educațională sistemică, precum și în creșterea accesului elevilor din școli și grădinițe la mese calde și la o alimentație sănătoasă.
„Din 17.026 de unități de învățământ de stat la nivelul anului școlar 2022-2023, doar 1.855 beneficiau de cantine școlare pentru a servi o masă caldă elevilor. Însă nu neapărat și sănătoasă, iar aici vorbim de valoarea nutrițională a preparatelor gătite. După ce anul trecut am format cu succes primii 50 de bucătari ai școlilor din Capitală, ne reînnoim angajamentul pentru susținerea pe termen lung a alimentației sănătoase în grădinițe și școli prin organizarea unui nou atelier dedicat formării bucătarilor, de data aceasta din Timișoara. Prin această inițiativă ne propunem să creăm un spațiu de dialog prin care să creștem gradul de conștientizare privind necesitatea unei nutriții echilibrate pentru copii și să contribuim, într-un mod pragmatic și eficient, la creșterea capacității școlilor de a oferi acces la mese echilibrate pentru elevii din instituțiile de învățământ”, a declarat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România.
Suportul de curs pentru atelierul de educație nutrițională îl constituie Ghidul de rețete sănătoase pentru elevii din școli și grădinițe. Ghidul este rezultatul unei ample colaborări între specialiști în nutriție, medici și bucătari și oferă un suport practic și valoros unităților de învățământ în promovarea unei alimentații echilibrate și nutritive pentru preșcolari și elevi. Materialul include informații și recomandări pentru alimentația sănătoasă a copiilor și 50 de rețete echilibrate nutrițional destinate cantinelor școlare, adevărate modele de meniuri în acord cu standarde profesionale de referință. Rețetele sunt documentate științific cu anchete alimentare și sunt realizate pe categorii de vârstă. În plus, conțin etichetări nutriționale, ceea ce le face ușor de adoptat nu numai de cantinele școlare, dar și de către companiile furnizoare de catering pentru unitățile de învățământ. Ghidul poate fi accesat online de toate şcolile din România.
Programul „Masă și clasă” se aliniază politicilor publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli și face parte din strategia de responsabilitate socială a Programului FOOD (Fighting Obesity through Offer & Demand) din România. FOOD este cel mai mare program european public-privat de promovare a obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul angajaților și elevilor (în plan național), fiind coordonat de Edenred în 10 țări UE. În România, FOOD a fost lansat de Edenred în 2018, sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale a României – Departamentul Sănătate Publică, și are ca parteneri Institutul Național de Sănătate Publică și Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov.
***
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 950.000 de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.
Cei 10.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Contact de presă Edenred România
Alexandra Chivu
Senior PR Manager
M. 0740.121.532
București, 28 mai 2024. Angajații români sunt din ce în ce mai preocupați de zona de wellbeing, pentru 6 din 10 angajați beneficiile din zona de wellbeing fiind prioritare în alegerea unui job, potrivit studiului Benefit realizat de Edenred România, ce analizează evoluția și tendințele actuale din industria beneficiilor extrasalariale din România. Ediția din acest an a studiului Benefit este realizată în parteneriat cu HUMANISTIC, companie de consultanță în domeniul resurselor umane și mediul organizațional, și OLX Locuri de muncă.
Dacă ne uităm la cele cinci dimensiuni ale wellbeing-ului organizațional, fizic, emoțional, financiar, profesional și spiritual, bunăstarea financiară este cea mai mare provocare pentru o treime dintre angajați, în timp ce bunăstarea mintală/emoțională este principala îngrijorare la birou pentru un sfert dintre angajați.
Ecosistemul beneficiilor extrasalariale adresează toate cele 5 dimensiuni ale wellbeing-ului organizațional (fizic, emoțional, financiar, profesional și spiritual) și permite angajatorilor să răspundă cât mai bine la nevoile în continuă evoluție ale angajaților, pentru a crește bunăstarea acestora.
Astfel, pe zona de sănătate fizică, angajații au la dispoziție în platforma Edenred Benefit abonamente la săli de fitness și consultații de nutriție, în timp ce pe partea de sănătate emoțională pot găsi în platformă modalități de relaxare și petrecere a timpului liber, inclusiv activități culturale. În materie de siguranță financiară, platforma vine cu o multitudine de oferte speciale și permite acces la instrumente financiare de protecție, cum ar fi asigurările sau pensiile private, în timp ce la nivel profesional angajații au acces prin platforma Edenred Benefit la cursuri și instrumente de learning & development. Nu în ultimul rând, pe cea de-a cincea dimensiune, spirituală, vorbim de acces la centre spa sau consultații psihologice și psihoterapie.
"Piața de beneficii extrasalariale a evoluat semnificativ, reflectând adaptările la contextul socio-economic și la tendințele de pe piața muncii. Companiile au folosit din plin oportunitățile oferite de legislație, inclusiv majorarea sumelor pentru cardurile de masă, de exemplu, și au apelat la beneficiile extrasalariale pentru a oferi un venit în plus angajaților în context inflaționist. Astfel, bugetele de beneficii au continuat să crească, acoperind 10-30% din compensația totală. Ne așteptăm și în continuare la o creștere, previziunile noastre fiind că și pentru 2024 bugetul mediu lunar de beneficii va înregistra creșteri de două cifre, pentru al cincilea an consecutiv. Stăm în continuare aproape de clienții noștri cu informații și recomandări astfel încât să facă cele mai bune alegeri pentru angajații lor, soluțiile și produsele oferite de Edenred contribuind semnificativ la reducerea presiunii financiare și la îmbunătățirea calității vieții angajaților", spune Ovidiu Bîrsă, Director Comercial, Edenred România.
Potrivit studiului Benefit, bugetul mediu lunar alocat beneficiilor extrasalariale oferite de companii angajaților a crescut în 2023 cu un procent de 12%, de la 696 RON la 783 RON. Topul industriilor, din punct de vedere al bugetelor alocate per angajat, este condus de companiile de servicii financiare, cu un buget mediu per angajat de 988 RON/lună, urmat de IT & software, cu 803 RON/lună, industrie și comerț cu bugete similare, 716 RON/lună și respectiv 712 RON/lună.
Pe de altă parte, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor în continuă evoluție ale angajaților, tot mai mulți angajatori apelează la flexibilizarea beneficiilor, lucru care începe să devină un avantaj competitiv în materie de employer branding și îmbunătățește semnificativ retenția angajaților. Oferirea de beneficii flexibile este o tendință în creștere care se observă la angajatorii din toate domeniile, numărul companiilor care aleg sistemul de beneficii flexibile Edenred Benefit fiind în creștere cu 20% în 2023 față de 2022.
Topul celor mai accesate beneficii extrasalariale
Indexul locurilor de muncă realizat de OLX Locuri de muncă și dat publicității în februarie 2024 arată că, dincolo de creșterea nivelului salarial și acordarea unor beneficii financiare atractive, angajații români își doresc de la angajator beneficii extrasalariale în egală măsură cu promovarea unui echilibru între viața personală și cea profesională. Îmbunătățirea condițiilor de muncă, a atmosferei de lucru și a relaționării în echipă sunt, de asemenea, în topul preferințelor angajaților. Angajații pun mai mult preț pe nivelul lor general de bunăstare, au așteptări mai mari de la angajatori în această zonă, iar modul în care răspund angajatorii influențează decisiv satisfacția și retenția angajaților.
De asemenea, Studiul Career Shift 2022 al Humanistic remarcă o creștere a nivelului de stres în mediul profesional, aproape 60% dintre angajații chestionați declarând că s-au simțit stresați sau foarte stresați la job în ultimele șase luni. Din acest motiv, un angajat ar schimba un loc de muncă pe un altul, cu salariu similar, pentru beneficii mai bune legate de mediul de lucru, lucrul la distanță sau timpul liber. În topul lucrurilor la care un angajat nu este dispus să renunțe chiar și pentru un salariu mai mare se află timpul liber, posibilitatea de lucru la distanță și programul de lucru.
Corelat cu aceste tendințe de pe piața muncii, în topul celor mai accesate beneficii extrasalariale în platforma Edenred Benefit se află turismul, cu o creștere de 58% față de 2022, cadourile – beneficii în natură, cu o creștere de 35% față de anul precedent, și cadourile oferite pentru ocazii speciale, cu o creștere de 18%. Următorul beneficiu preferat de angajați, cu o creștere de 63% față de anul 2022, este reprezentat de telemuncă, devansând beneficiile din zona de sănătate, locul cinci, și pensiile private, aflate pe locul șase. Creșterile semnificative pe zona de turism și activități culturale, de 58%, și respectiv 71%, reflectă nevoia angajaților de relaxare, reducere a stresului și îmbunătățirea echilibrului între viața personală și zona profesională. Topul exclude cardul de masă, care rămâne în continuare beneficiul #1 preferat de angajații din România.
Dacă până anul trecut, pensiile private erau mai degrabă în top 3 preferințe pentru Gen X și Baby Boomers, din 2023 a început să câștige teren și în rândul generațiilor mai tinere, ceea ce denotă un interes crescut pentru zona de siguranță financiară, un alt indicator important de wellbeing.
Noua versiune a platformei Edenred Benefit oferă o mai bună experiență utilizatorilor și susține bunăstarea angajaților
Pornind de la tendințele de pe piața muncii, cu accent pe importanța zonei de wellbeing, noua versiune a platformei online Edenred Benefit, disponibilă din luna iunie, oferă utilizatorilor o experiență îmbunătățită, integrând instrumente și funcționalități noi. Totodată, oferind acces la un ecosistem amplu de beneficii extrasalariale, platforma răspunde mai bine nevoilor angajaților, susținând creșterea nivelului lor general de bunăstare, pe toate cele cinci dimensiuni, atât la birou, cât și în timpul liber.
Printre noutățile cu care vine noua versiune a platformei Edenred Benefit se numără:
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 60 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 1 milion de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2023, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 41 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Contact de presă Edenred România
Alexandra Chivu
Senior PR Manager
M. 0740.121.532
București, 1 aprilie 2024 - Edenred va lansa, în premieră, carduri virtuale pentru produsele Card de masă, Card de vacanță, Card cultural și Card cadou. Soluția pune la dispoziția utilizatorilor aceleași funcționalități ca un card tradițional, fără suportul din material plastic. Noile funcționalități digitale oferite de Edenred vor fi disponibile imediat ce legea privind posibilitatea emiterii de tichete pe card virtual va intra în vigoare.
„De la tichetul de masă pe hârtie, în ritm cu evoluția nevoilor consumatorilor și a tendințelor globale, Edenred și-a redefinit modelul de business prin auto-reinventare și inovare, devenind astăzi o liderul pietei de beneficii extrasalariale din România. Introducerea cardurilor virtuale este următorul pas firesc, adaptat noilor modele de lucru ale companiilor și ale angajaților și aliniat la un imperativ major de mediu – eliminarea plasticului din procesele de producție. Prin această inițiativă, Edenred își consolidează angajamentul de a atinge zero emisii nete de carbon până în 2050, a declarat Görkem Oran, Director General Edenred România.
Cardul virtual este reprezentat de un număr unic de card de 16 cifre, generat digital și atașat contului de utilizator din aplicația MyEdenred, ce va oferi aceleași funcționalități ca un card fizic, dar direct de pe smartphone. Odată activat, beneficiarii se vor putea bucura de întreaga experiență digitală oferită de ecosistemul Edenred. Prin intermediul cardurilor virtuale Edenred, angajații beneficiază de o soluție de plată simplă, rapidă, mereu la îndemână și de un nivel înalt de securitate. Datele cardului virtual vor fi disponibile doar în aplicația MyEdenred, ceea ce elimină și riscurile de a pierde sau deteriora cardul.
Carduri digitale și prietenoase cu mediul
În prezent, aproape 100% dintre soluțiile Edenred sunt digitale, ca urmare a strategiei pe termen lung de a deveni o companie axată pe tehnologie și un lider al inovației în industria beneficiilor extrasalariale. Introducerea cardurilor virtuale completează ecosistemul digital oferit de Edenred și contribuie, totodată, la procesul de eliminare a plasticului, anunțat la finalul anului 2021, când compania a lansat cardurile eco, realizate din PVC reciclat în proporție de 85,5% devenind la acel moment primul furnizor de beneficii extrasalariale din România care oferea carduri mai prietenoase cu mediul.
Edenred își propune, astfel, să protejeze mediul înconjurător prin reducerea amprentei de carbon, a consumului de resurse și a deșeurilor, cu obiectivul de a atinge zero emisii nete de carbon până în 2050.
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 60 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 1 milion de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.
Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2022, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 38 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Contact de presă Edenred România
Alexandra Chivu Ruxandra Cosma
Senior PR Manager Senior Media Associate
M. 0740.121.532 M. 0752.310.445
achivu@golin.ro rcosma@golin.ro
Evenimentul a marcat aniversarea a cinci ani de prezență în România a programului european FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand)
București, 12 martie 2023 - Edenred, liderul pietei de beneficii extrasalariale în România, în parteneriat cu HORA, organizație reprezentativă a industriei ospitalității românești, a organizat astăzi la Palatul Parlamentului primul eveniment al anului care pune accent pe importanța obiceiurilor alimentare sănătoase și pe impactul pe care acestea le au pentru performanța și bunăstarea angajaților. În plus, în cadrul evenimentului s-a discutat despre eforturile, la care contribuie și Edenred prin programul FOOD, de a îmbunătăți capacitatea managerială a directorilor de școli de a atrage finanțări pentru a-și dezvolta infrastructura pentru masa caldă a elevilor sau pentru a contribui la alte valențe legate de alimentația sănătoasă a copiilor - în principal creșterea echilibrului nutrițional al meselor și nevoia unor repere de meniuri create de profesioniști.
Evenimentul a marcat, totodată, aniversarea a cinci ani de când FOOD, cel mai mare program european de educație alimentară, este prezent și în România. Alături de cele mai importante voci ale autorităților publice (Cancelaria Primului-Ministru, Ministerul Educației, Institutul Național de Sănătate Publică, membri ai celor două camere ale Parlamentului României, Ambasada Franței în România) și de business, conferința FOOD a creat o platformă de dezbatere și de conștientizare privind impactul pozitiv pe care îl are parteneriatul colaborativ între mediul public și cel privat în obiceiurile alimentare ale românilor și în consolidarea unei culturi naționale puternice de prevenție.
„Alimentatia sănătoasă nu este doar un subiect la modă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, angajații care au obiceiuri nutriționale echilibrate pot fi chiar și cu 20% mai productivi. De altfel, această convingere se reflectă și în percepția angajaților români, aproape 100% dintre cei care au răspuns sondajului Barometrului FOOD 2023 declarând că alimentația sănătoasă este un factor decisiv pentru starea lor generală de bine. Ultima perioadă a venit cu provocări noi pentru stilul nostru de viață. De aceea, ne-am propus să continuăm misiunea FOOD de a conecta toți partenerii relevanți - factori guvernamentali și de business, restaurante sau cantine, dar și mici producători locali – și împreună cu HORA să dezvoltăm un ecosistem funcțional care să faciliteze unui număr cât mai mare de angajați posibilitatea de a accesa cu ușurință un prânz sănătos, în timpul programului de lucru și cât mai aproape de birou”, a declarat Ana Busuioc, Legal & Corporate Affairs Director, Edenred.
„Mâncatul conștient este poate cel mai mare lux al timpurilor noastre, din păcate. În vria în care trăim, uităm de multe ori să ne acordăm timp pentru a ne bucura cu adevărat de masă. Pentru echilibrul nostru și pentru sănătate. Tot din grabă, de cele mai multe ori, facem alegeri nepotrivite și nu dintre cele mai sănătoase pentru organism. Salut inițiativa Edenred de a promova un stil de viață sănătos și mă bucur că noi, prin organizația Hora, putem contribui la educarea și însușirea unui comportament echilibrat în relația cu mâncatul. Așadar, încurajez pe toată lumea să se bucure zilnic de pauza de prânz așa cum se cuvine, și vă așteptăm la restaurante, pentru un plus de bună dispoziție”, a declarat Radu Savopol, președinte HORA și co-fondator 5 to go.
Conferința a adus, în premieră, în dezbaterea publică și rezultatele Barometru FOOD 2023, un amplu sondaj anual Edenred al tendințelor alimentare (ale angajaților și ale restaurantelor), realizat în 19 țări, inclusiv România. Studiul relevă o nouă tendință globală: în vremuri de inflație, angajații, mai mult ca niciodată, acordă o atenție deosebită alimentației sănătoase și doresc să mănânce mai bine, chiar dacă acest fapt devine împovărător pentru bugetul lor. Astfel, aproape jumătate din angajații români au declarat că utilizează 40% din venitul lunar pe alimente. În acest context, cardul de masă este perceput ca un instrument puternic de securizare a bugetului pentru alimente, 8 din 10 angajați români afirmând că tichetele de masă le cresc puterea de cumpărare, iar 7 din 10 respondenți menționând că acestea au, în această situație economică, și un impact semnificativ în diminuarea stresului.
Barometrul FOOD scoate la suprafață preferința tot mai mare a angajaților români pentru „farfuria verde sănătoasă” de mâncare, adică una în care predomină produsele proaspete (95%) și legumele (87%). Se remarcă o nevoie a angajaților în creștere pentru preparatele echilibrate și sănătoase (57%), care se reflectă în principal printr-o cerere mai mare pentru produse locale (53%) sau vegane (40%).
Restaurantele din România fac eforturi să vină în întâmpinarea acestei tendințe la nivel de consumator, în ciuda barierelor pe care le întâmpină în încercarea de a-și îmbunătăți oferta și de a oferi produse mai sănătoase. 6 din 10 reprezentanți de restaurante chestionați în studiu au declarat că pregătirea unor preparate și retete sănătoase este mai costisitoare, deși 5 din 10 au considerat că această schimbare generează surse de venit durabile. Principalele măsuri luate de către restaurante sunt cele legate de schimbarea furnizorilor cu cei care oferă produse mai sănătoase și de origine locală (74%) și orientarea către produse organice (63%).
Evenimentul de la Palatul Parlamentului s-a încheiat cu Cea mai Mare Pauză de Prânz. Edenred a invitat peste 55.000 de parteneri să-și scoată astăzi echipele la prânz pentru a genera împreună – prin puterea exemplului personal (Lead by example) - cea mai amplă mișcare a mediului de business în susținerea importanței pauzei de prânz și a meselor sănătoase.
FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand) este un model de parteneriat public-privat și cel mai amplu program european în promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul angajaților și combaterii risipei alimentare. Coordonat de Edenred în 11 țări, FOOD mobilizează în acest demers 31 de parteneri publici și privați prestigioși, precum Institutul Național de Sănătate Publică și Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov în plan național.
****
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 950.000 de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.
Cei 10.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2022, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 38 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
Despre HORA
HORA, Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti, având misiunea de a susţine şi de a promova interesele şi valorile comune ale membrilor săi pe plan naţional şi internaţional. Organizaţia numără peste 100 de membri şi îşi propune să redefinească industria ospitalităţii româneşti pe coordonatele etice, economice şi culturale pe care le merită.
Contact de presă Edenred România
Alexandra Chivu Ruxandra Cosma
PR Manager Senior Media Associate
M. 0740.121.532 M. 0752.310.445
București, 18 octombrie 2023. 170 de școli, grădinițe și licee de la nivel național au aplicat pentru a participa la programul „Masă și clasă”, primul program de transformare sistemică a unităților de învățământ organizat de Edenred, în parteneriat cu AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și Asociația Școlilor Particulare (ASP), prin intermediul căruia instituțiile de învățământ beneficiază de suport pentru a oferi și îmbunătăți calitatea meselor calde servite copiilor în unitățile școlare.
Dintre acestea, 140 de instituții vor fi invitate să participe la programul „Masă și clasă”. Reprezentanții școlilor admise vor beneficia, prin AVE și experții săi, de mentorat și training pentru dezvoltarea capacității manageriale de a atrage finanțări din fonduri publice, europene sau de la fundații non-profit cu care să genereze soluții legate de infrastructură sau de calitatea nutrițională a meselor oferite copiilor.
„În România, aproximativ 30% dintre copiii în vârstă de 7-9 ani sunt supraponderali, în timp ce între 15 și 20% dintre ei sunt obezi, conform unui clasament realizat de OMS al statelor din estul și sud-estul Europei. Studiile arată că 60% dintre copiii supraponderali riscă să se confrunte cu aceeași afecțiune și mai departe, ca adulți. La Edenred, ne dorim să promovăm un comportament etic și responsabil atât în rândul angajaților noștri, cât și în comunitățile cu care interacționăm, prin demersuri educative și implicare socială. Așadar, în contextul în care din ce în ce mai mulți copii se confruntă cu probleme de sănătate din cauza obezității sau a nutriției deficitare, considerăm că este absolut necesar să acționăm și să venim în sprijinul școlilor prin inițiative care pot conduce la o schimbare profundă a alimentației oferită copiilor în unitățile de învățământ. Suntem impresionați de cât de bine a fost primit demersul nostru și de numărul mare de școli care au aplicat în cadrul programului Masă și clasă, fapt ce ne reconfirmă relevanța acestuia. Suntem siguri că programul nostru va contribui la o adopție exponențială de bune practici nutriționale în școli și dorim să fim susținători ai acestui proces pe termen lung”, a declarat Dana Sîntejudean, Director Zonal Europa, Orientul Mijlociu și America Hispanică.
Din grijă pentru nutriția sănătoasă a copiilor
O componentă importantă a programului „Masă și clasă” o reprezintă încurajarea adoptării obiceiurilor alimentare sănătoase. În parteneriat cu AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și cu sprijinul Edenred România, Asociația Școlilor Particulare a realizat Ghidul de rețete sănătoase pentru școli. Acesta a fost lansat la Conferința Anuală a Școlilor Particulare, organizată în perioada 28 - 29 septembrie, fiind pus gratuit online la dispoziția tuturor instituțiilor de învățământ publice și private din România. Materialul cuprinde rețete (mic dejun, două gustări, prânz), testate în prealabil, pentru o perioadă de 2 săptămâni. Ca noutate, rețetele sunt însoțite de resurse științifice (anchete alimentare care arată cantitatea și numărul de calorii necesare la o masă) și de etichete nutriționale, ceea ce le face ușor de preluat de către companiile furnizoare de catering pentru unitățile școlare.
În avanpremieră, 50 de bucătari din unitățile școlare au învățat să prepare rețetele prezentate în ghid, în cadrul a trei zile intensive de workshop-uri de formare, unde, în plus, s-au inițiat în principiile unui mod de a găti mai sănătos și atractiv pentru copii, fiind îndrumați de profesioniști în gastronomie și nutriție.
„În colaborare cu AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și alături de Edenred România, am conceput Ghidul de rețete sănătoase pentru școli. Acest ghid răspunde unei nevoi de a oferi elevilor o alimentație echilibrată, furnizând școlilor modele de rețete care respectă cele mai înalte standarde nutriționale. Prin această inițiativă, ne-am propus nu doar să promovăm o alimentație sănătoasă, ci și să încurajăm o implicare mai profundă a comunității în educarea gusturilor și alegerea responsabilă a alimentelor pentru generațiile viitoare”, a declarat Christian Comșa, Președinte Asociația Școlilor Particulare.
Programul „Masă și clasă” face parte din EduFOOD, direcția strategică pentru 2023-2026 în România a programului FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand), coordonat de Edenred în 11 țări UE. Totodată, inițiativa se aliniază la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli.
****
Despre Edenred
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 950.000 de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.
Cei 10.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2022, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 38 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
25 de ani în România
Anul acesta, Edenred aniversează 25 de ani de activitate în România. În această perioadă, compania s-a adaptat continuu pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale consumatorilor, evoluției tehnologice și schimbărilor economice și sociale, devenind principala platformă digitală pentru servicii și plăți din România, cu soluții 100% digitale pentru angajați, companii, comercianți și administrație, conectate într-un ecosistem simbiotic. Edenred continuă să fie un actor social responsabil, promovând soluții virtuoase din punct de vedere social, economic și ecologic, plasând astfel principiile ESG în centrul tuturor activităților sale.
Despre AVE (Asociația pentru Valori în Educație)
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE dorește să transforme sistemul educațional din România într-unul care să promoveze respectul, onestitatea, spiritul de echipă și responsabilitatea. Puteți fi la curent cu acțiunile AVE urmărind paginile de LinkedIn, Facebook și Instagram.
Despre Asociația Școlilor Particulare (ASP)
Asociația Școlilor Particulare (ASP) este structura asociativă reprezentativă la nivel național a unităților particulare de învățământ, cu un total de 306 membri, grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee, înființată în anul 2020 pentru a reprezenta și sprijini unitățile de învățământ preuniversitar cu finanțare privată din România. ASP promovează standarde ridicate de calitate în educație și susține colaborarea și schimbul de bune practici între unitățile de învățământ preuniversitar. ASP are ca obiectiv principal creșterea performanței și sustenabilității școlilor din România pentru a asigura copiilor experiențe de învățare bazate pe performanță academică și pe dezvoltarea abilităților și competențelor pentru viață. (www.asp-romania.ro)
Contact de presă Edenred România
Alexandra Chivu Ruxandra Cosma
PR Manager Senior Media Associate
M. 0740.121.532 M. 0752.310.445
achivu@golin.ro rcosma@golin.ro
Din dorința de a contribui la un viitor mai bun, Edenred România investește în parteneriate strategice, strâns legate de cele 3 direcții fundamentale de responsabilitate socială ale companiei: îmbunătățirea calității vieții oamenilor, protejarea mediului înconjurător și implicarea în dezvoltarea responsabilă, bunăstarea și progresul comunităților locale. În acest fel, contribuie direct sau indirect la 12 din cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, stabilite de către ONU.
La nivel național, Edenred România sprijină activitatea a peste 16 organizații neguvernamentale. În cursul acestui an, alocă resurse financiare în valoare de peste 1.000.000 de lei, în angajamentul de a genera schimbări pozitive în domeniul educației și de a contribui la îmbunătățirea calității meselor calde și echilibrate pentru copii.
Dezvoltarea durabilă nu se rezumă doar la acțiunile din prezent, ci se referă și la impactul pe care acestea îl vor avea în viitor. Edenred România conștientizează această realitate, iar modul său eficient de funcționare se bazează pe trei piloni importanți ai responsabilității sociale:
Aceste trei direcții au fost conturate încă de la lansarea pe piață, în urmă cu mai bine de 25 de ani.
„Am început cu un tichet de masă pe hârtie, iar acum, folosind tehnologia ca un catalizator, conectăm companii, angajați, comercianți și autorități publice din întreaga lume, într-un ecosistem 100% digital. Misiunea noastră, „Enrich connections. For good”, rezumă povestea Edenred și valorile în care credem și se traduce prin soluții care cresc nivelul de bunăstare și puterea de cumpărare a angajaților, îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor, vitalizează piața muncii și economia locală și favorizează accesul la alimente mai sănătoase, produse mai ecologice și opțiuni de mobilitate mai prietenoase cu mediul” a declarat Dana Sîntejudean, Director Zonal Europa, Middle East şi Hispanic America.
În fiecare zi, ne punem sau primim diverse etichete și jucăm diferite roluri. Aceste etichete devin vocea noastră interioară și ajung să se reflecte în ceea ce facem, iar uneori, nu este deloc simplu. Edenred sustine incluziunea și promovează un mediu în care fiecare se poate simți în siguranță, văzut, apreciat și încurajat să fie autentic.
Inițiativele Edenred din România sunt strâns legate de necesitățile comunităților locale și sunt dezvoltate independent sau în colaborare cu parteneri strategici locali.
Una dintre misiunile Edenred este îmbunătățirea calității vieții oamenilor, iar indicatorii urmăriți pentru acest pilon sunt solidaritatea, diversitatea și incluziunea. Acțiunile întreprinse în acest sens sunt:
Anul acesta, 2023 de Ideal Day, Edenred a alergat pentru incluziune și a organizat activități pentru tinerii cu dizabilități. Descoperă cum a fost atmosfera la Edenred Run 2023 și alătură-te Comunității Faptelor Bune, pentru a construi împreună un viitor mai bun.
Ca parte a planului strategic „Beyond”, în luna octombrie a anului 2022, Edenred a anunțat că își propune să atingă neutralitatea carbonului până în 2050. În acest sens, Edenred se orientează către utilizarea extinsă a serverelor virtuale și se străduiește constant să optimizeze consumul de energie.
La nivel local, Edenred derulează campanii de conștientizare și reducere a plasticului, conservării resurselor, dar și a consumului de energie și apă la birou. Compania s-a alăturat mișcării globale „Plastic free July”, unde milioane de oameni se preocupă de cum pot face alegeri mai sustenabile pentru mediu. Prin urmare, au renunțat la paharele de hârtie, de unică folosință, și au realizat tranziția de la apa îmbuteliată în sticle de plastic, la apă filtrată direct din rețea. În plus, își propun reutilizarea tuturor materialelor publicitare și transformarea acestora în genți reciclate.
Mai mult, din luna decembrie a anului 2021, Edenred a devenit primul furnizor de beneficii extrasalariale din România care oferă carduri din materiale prietenoase cu mediul (PVC reciclat în proporție de 85,5%). În același timp, susține renunțarea cu totul la plastic și conversia cât mai rapidă spre cardul virtual.
Principalul proiect al pilonului Ideal progress este Programul FOOD (Fighting Obesity through Offer & Demand). Acesta este un proiect european public-privat de amploare, demarat și coordonat de Edenred încă din anul 2009, și care se desfășoară în 11 țări ale Uniunii Europene, inclusiv în România. Scopul esențial al acestui program constă în promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase, încurajarea ofertei de preparate sănătoase și reducerea risipei alimentare, prin amplificarea conștientizării impactului pe care alimentația îl are asupra calității vieții, atât în rândul angajaților, companiilor și restaurantelor, cât și în primele etape ale dezvoltării obiceiurilor alimentare echilibrate, respectiv în mediul școlar.
Programul Food este implementat în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică, Asociația Medicilor de Familie București și Ilfov și Camera de Comerț Americană din România. De asemenea, cuprinde și o rețea în continuă creștere de restaurante ce respectă principiile FOOD. Anual, este realizat sondajul Barometru FOOD, un studiu național coordonat de Edenred în 20 țări, destinat utilizatorilor și restaurantelor din rețeaua Edenred.
În cadrul acțiunilor de conștientizare, Edenred comunică în contextul unor zile speciale, precum Ideal Day (21 iunie) - Ziua Voluntariatului și a Solidarității la nivel de grup Edenred, Ziua Internațională de Conștientizare a Risipei Alimentare (29 septembrie) și Ziua Mondială a Alimentației (16 octombrie).
În premieră, 50 de bucătari din cantinele unităților școlare au participat, timp de trei zile, la un masterclass intensiv, sustinut de masterchef Alex Cîrțu, despre gătit sănătos și gustos pentru elevi. În avanpremieră, cei 50 de bucătari s-au inițiat în prepararea meniurilor din Ghidul cu rețete sănătoase destinate elevilor, ce va fi lansat la finalul lunii septembrie.
Dacă îți dorești să afli mai multe despre programele CSR, poți urmări Edenred Romania pe LinkedIn și pe retelele de socializare. Astfel, vei fi informat în timp real și vei putea alege cauzele în care să te implici.
Fiecare acțiune întreprinsă în sfera responsabilității sociale are o contribuție semnificativă la dezvoltarea unei lumi mai echitabile și durabile pentru noi toți. Prin eforturi colective, ne îndreptăm către o realitate în care fiecare individ își poate găsi locul în comunitate.
Edenred România își propune crearea unei vieți mai bune și mai sănătoase pentru toți membrii comunității, iar acțiunile întreprinse susțin acest lucru.
Sursa foto: Edenred România
Încă nu oferi carduri de masă angajaților tăi? Solicită o ofertă personalizată pe nevoile afacerii tale
Sau discută direct cu un consultant financiar Edenred pentru a primi mai rapid o ofertă personalizată.
Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimii comercianți la care poți plăti cu cardul de masă Edenred și ce promoții și oferte exclusive avem pentru tine.
În curând vei primi pe email oferte speciale pentru a fi la curent cu promoțiile și ofertele exclusive la restaurantele partenere.