Edenred Social pentru Nou-Născuţi vine în sprijinul mamelor:
- care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ;
- care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care nu deţin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
- minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;
- care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.